Despre mine

Deocamdata sunt o parte componenta a unei familii cu 4 membri, stramutata anul trecut din Timisoara in Bruxelles. Spun ‘deocamdata’ pentru ca alti membri ai familiei au ganduri de marire: jumatatea tehnica cu inca 4 copii, eu cu vreo 3 caini, Rila Piciorila probabil vrea un dragon al lui, iar Milou (care e pisica si e femela, contrar a ceea ce indica numele) probabil ca e singura care se opune.

Blogul meu are o nastere dificila, se chinuieste sa existe de aproape un an. Intotdeauna mi-a placut sa scriu in diverse caiete si carnete, despre carti si autori, Stiati ca-uri, citate, poezii, maxime in diferite limbi etc. Ma gandesc ca majoritatea dintre noi s-au ocupat cu asa ceva in adolescenta. Respectivele caiete le mai am si acum, la fel si dorinta. Mi s-au schimbat doar scrisul si cantitatea de timp liber. Primul e urat si intortocheat, inca nedefinit, iar timpul liber e practic inexistent, din motive care nu tin intotdeauna de mine.

Initial am creat blogul pentru ca stateam acasa pe post de babysitter si ma sufocam. Intentia era de a scrie despre ce citesc si ce gatesc, cele doua preocupari pe care incerc sa le extrag din banalul de zi cu zi si sa le innobilez oarecum. Blogul insa a ramas la stadiul de intentie pentru ca fiu-meu nu a inteles ca mama lui se vrea intelectuala si a continuat sa scrie pe pereti si isi aduca toate cartile (da, are si el biblioteca, evident) pe birou ca sa citim intruna That’s not my car si Bambi si 101 Dalmatieni. Toate astea, impreuna cu jobul care a venit si el intr-un final, au dus la o pauza in creatie. Pauza pe care totusi am folosit-o citind, furand lunch breaks in parcuri verzi si calde, minute innabusitoare dimineata in autobuzul 64 si chiar zile intregi cand sefii erau plecati si puteam citi sub birou. Am mai si gatit, am devenit mai indrazneata in combinarea de ingrediente, apoi am fost coplesita de viata si de aspectele ei pragmatice si am facut doar gratar cu cartofi. Insa acum nu mai nici o scuza, apartamentul cel nou e gata, mobila e montata, pisica e aici, asa ca ma pot concentra asupra scrisului.

Nu am pretentia sa ma citeasca nimeni, scriu doar pentru mine si pentru lumea mea cu rafturi si rechizite, scriu ca sa nu (ma) uit. Nu am talent la scris, asa ca elucubratiile mele vor fi mai degraba patimase decat academice.

La cratita si la tastatura, asadar!